Hosta e un grup de dezvoltare personală. Ne-am întâlnit aproape săptămânal în vara lui 2024, mai des offline decât online. Am început întâlnirile împărtășind despre ce era prezent în acel moment pentru mine, adică în ziua respectivă. Într-una din zilele când aveam programat grupul, am aflat că a murit cineva apropiat. Am ales să nu amân întâlnirea, să vorbim despre ce simțeam și a fost de ajutor și vindecător pentru toți cei prezenți. Cel mai mult mi-a plăcut că am avut curaj să fim așa vulnerabile (am fost doar fete, dar grupul este deschis tuturor), că am avut încredere să ne întâlnim fără să știm despre ce o să vorbim, fără o temă, un subiect anume. Ne-am ascultat și am împărtășit fiecare din experiența noastră.
Intenția mea când am început acest grup a fost de a crea un cadru în care să vorbim despre subiecte care ne interesează pe mai mulți: dezvoltare personală, cum să avem mai multă claritate, cum reușim să trăim mai conștient. Toate aceste lucruri care sunt greu de pus în cuvinte, dar știm cu toții cum se simt.
De asemenea când stăm alături de cineva care e prezent în discuție, care ne oferă atenția sa și ne ascultă, le putem simți mai ușor. Asta pot oferi eu și mai pot împărtăși din experiența mea. Uneori ne putem vedea mai clar cu ajutorul cuiva și astfel să ni se clarifice ce ne dorim și drumul spre a ajunge la acel lucru. Am scris aici pe larg despre experiența mea și ce presupune mentoringul. Pot oferi mentoring în zona de comunicare, leadership, în zona de dezvoltare personală dar și creativitate. In mare despre tot ce vedeți aici www.zwei.ro
Iar acum vă propun o întâlnire de mentoring în grup. Ne întâlnim miercuri, 16 aprilie, timp de 2 ore. Mă puteți întreba orice din zona mea de experiență personală și profesională. Știu și am încredere că toate întrebările care vor apărea și toate subiectele despre care vom discuta sunt relevante pentru cine va fi acolo în acel moment.
Detalii aici
Hosta este numele crinului de toamnă
Vă aștept miercuri, ora 18, online
ileana
♡