the art of listening

atenția este unul din cele mai valoroase lucruri

Acum o săptămână, am avut prima întâlnire offline cu colegii de la Timeless Wisdom Training. Când m-am întors, m-am gândit ce aș putea împărtăși aici, pe Substack, ca să fie de folos și altora. Mi se pare greu de spus ceva „public” despre o experiență așa intimă și intensă. Așa, one-on-one, în întâlnirile pe care le-am avut în ultima săptămână cu prieteni, mi s-a părut și acolo dificil de spus ceva pe măsura experienței, dar parcă am reușit. Oricum, doar din conectarea în corp între noi, cu siguranță s-a simțit ceva. Dar aici, mai degrabă, îmi vine să nu spun nimic. Totuși, mă simt datoare față de cei care au ales să mă încurajeze financiar să spun ceva.
💁🏻‍♀️
După o săptămână fără social media, aproape deloc intrat pe telefon/internet, când am revenit, am simțit că e totul foarte mic aici, pe internet. Conectarea la sine și la ceilalți, în persoană, face ca spațiul să se simtă foarte mare și larg, iar sentimentul, când am reintrat pe Instagram (pentru că acolo intru cel mai des dintre toate rețelele), era de mic, îngust, lipsă de spațiu. Nu judec nimic, doar spun cum s-a simțit.
Mi se pare în continuare foarte de ajutor și sunt recunoscătoare pentru conectarea asta pe care o avem prin Instagram, dar sunt conștientă și dezamăgită și tristă de cât de limitată și superficială este. Bineînțeles că dezamăgirea este ca urmare a amăgirii că ar fi mai mult… Ce simt mai tare ca niciodată este cât de copleșitor este pentru sistemul nostru să băgăm atâta informație în noi și să nu avem cum și timp să o digerăm.
E imposibil să trăim conștient toate experiențele din viața reală, toate emoțiile, toate gândurile, toate interacțiunile, dar să mai procesăm și toate informațiile pe care le bagăm în noi citind și scroll-înd... Eu încerc cu greu și cu pași mici să las mai mult timp observării emoțiilor și gândurilor și să fiu mai atentă la cât internet las să intre în mine (știri, articole, podcasturi, scroll & co). Contează și că sunt într-o situație privilegiată, pentru că jobul meu nu presupune, în perioada asta, să fiu mereu conectată la internet. Chiar am făcut un exercițiu și nu mi-am luat laptopul câteva zile la birou și am intrat doar strictul necesar de pe telefon, unde aveam nevoie.
De asemenea, eu merg mult pe jos, și de obicei e o ocazie bună să ascult podcasturi, dar în ultima vreme am vrut să văd și cum e să mergi fără să asculți nimic. Să văd ce mai apare și dinăuntrul meu, fără să bag ceva adițional din afară.
Țin minte că am fost odată cu Frania, când era mică, la o doctoriță homeopat și ea mi-a atras atenția, pentru prima dată, cât de mult influențează lumea noastră interioară tot ce băgăm în noi. Vorbea despre filmele, desenele animate, informațiile la care o expuneam iar pe vremea aceea mi s-a părut ceva cu totul nou să fiu atentă la acele lucruri.

Nu e că nu știam, dar când experimentezi timp de o săptămână relația cu atenția, se pune un felinar pe importanța ei. E miraculos să stai alături de alți oameni și să fii ascultat cu adevărat. Să ai spațiu să îți împărtășești experiențele tale în liniște, fără să te grăbești, iar mai mulți oameni să te asculte cu toată atenția.
E un lucru atât de valoros, pe care eu rareori îl primesc și de care nici nu am fost conștientă când îl ofer si când îl primesc. L-am exersat mult la școala de mentoring. Aveam întâlniri săptămânale în care exercițiul era să ne ascultăm unii pe ceilalți, fără să dăm sfaturi sau soluții, ci doar să fim prezenți cu toată energia noastră în împărtășirea celuilalt.
Și acum s-a mai adăugat un strat: să observ cum se simte în mine ceea ce împărtășește celălalt. Sunt convinsă că e doar începutul și că există, ca în jocurile electronice, multe niveluri de profunzime în această ascultare.
Eu am simțit de multe ori frustrare că nu sunt ascultată; am foarte puțini oameni apropiați care știu să asculte. Majoritatea, imediat ce spun ceva, încep să povestească ei ceva similar. Cu cât e mai dificil ce vreau să povestesc, cu atât mai repede vin cu o soluție sau cu o poveste personală. Ne e greu tuturor să stăm cu greul altuia și doar să-l ascultăm, dar asta avem nevoie: să fim ascultați cu toată atenția. Așa se întâmplă conectarea; altfel, suntem fiecare singuri în împărtășirea noastră.
Bineînțeles ca e de ajutor și singurătatea. Alternanța între introspecție, contemplarea trăirilor proprii și apoi împărtășirea lor este mixul câștigător.

Am aflat multe lucruri interesante. Sunt informații și idei pe care le-am mai auzit în talk-urile lui Thomas, dar diferența o face faptul că acum am și contemplat cum se simt în corp acele lucruri. De cele mai multe ori, nu avem timp să și procesăm ce ascultăm, să vedem ce emoții și gânduri avem în urma experiențelor pe care le trăim, iar aici am avut timp pentru asta – acesta era scopul. De aceea cred că funcționează atât de bine și mentoringul, bineînțeles, și terapia și coachingul. Pentru că este un timp pe care ți-l iei să stai cu trăirile tale, iar faptul că ai pe cineva care stă cu tine în tot acest proces – care, de cele mai multe ori, trezește emoții dificile – este foarte de ajutor.
Acum știu și mai clar că, atunci când suntem vulnerabili, e mult mai ușor să ne conectăm. Eu, chiar și după atâția ani de expunere prin prezentări & co, am emoții când mă întâlnesc cu mulți oameni – și nu doar emoțiile acelea pe care e normal să le ai. Mereu am știut că sunt supradimensionate față de miza întâmplării, iar acum știu clar de ce: pentru că jucăm cu toții jocuri/roluri și nu suntem acolo, în întâlniri, cu autenticul din noi. Nu se întâlnesc sufletele noastre, ci se întâlnesc rolurile – și acolo conectarea este dificilă, cel puțin pentru mine. Dar când am fost alături de alți 25 de oameni într-un cerc de vulnerabilitate, pur și simplu nu mai erau emoțiile acelea acolo, ci eram doar eu, cu povestea mea, și mă simțeam în siguranță să o expun. Asta face vulnerabilitatea: vine la pachet cu siguranță.

Îmi place mult fotografia aceasta, mi se pare foarte sugestivă. Mai am multe lucruri de deznodat în mine, dar dacă ar fi să rezum unde sunt în acest moment și ce știu sigur, ar fi așa:
* Avem nevoie de multă liniște si de a încetini ritmul pentru a ne vindeca.
* Vindecarea înseamnă aducerea in conștient a experiențelor/emoțiilor dificile pe care le-am trăit.
* Cu ajutorul meditației fac cele mai mari progrese in această perioadă.
* Vreau să fiu mai conștientă de pattern-urile mele, de cum îmi folosesc energia și atenția; să petrec cât mai mult timp ținându-mi sub observație trăirile din corp/emoție/gând. Iar toate aceste lucuri mă apropie de a trăi in prezent.
* Nu există nimic mai valoros decât cunoașterea de sine; sunt de ajutor toate cărțile citite și toate informațiile pe care le acumulăm, dar până nu le trecem prin corp și trăire proprie, ele rămân doar la nivel mental și nu ne vindecăm.
* Cu cât reușim să ne cunoaștem mai bine, să ne conectăm la noi, cu atât reușim să avem relații mai autentice si sănătoase cu ceilalți. Iar conectarea, relațiile si iubirea sunt bucuria vieții.

Nu trebuie toată lumea să-și dorească acest drum. Eu am aproape 50 de ani și mi se pare potrivit și firesc, pentru perioada aceasta a vieții să mă intereseze spiritualitatea și să-mi doresc să am mai multă claritate asupra vieții din acest punct de vedere. Pe de altă parte, recunosc că i-am invidiat pe cei tineri pe care i-am cunoscut la școală și mi-aș fi dorit și eu, la 25-30 de ani, să fi avut această experiență, să trăiesc mai mult timp din viața asta atât de conștient.
E magic, atât vă pot spune. Dacă s-ar putea cumpăra cu bani acest fel de a trăi, l-ar vrea toată lumea, dar e nevoie de muncă și disciplină ca să exersăm acest „mușchi” al trăitului conștient.
Mai vreau să spun că, în prima zi când m-am întors, m-am trezit dimineața cu ceva schimbat în mine. Semăna cu acea trăire de după workshop-ul Marinei Abramović. Aveam mai mult spațiu interior și claritate. Acum trebuie să muncesc ca să păstrez acest fel de a fi. ✨

Pentru mine, e copleșitor de multă informație aici, pe Substack, așa că, dacă ați citit până aici, sunt sincer tare recunoscătoare. Sper să ne întâlnim curând și offline. Am încercat să scriu esențialul, fără sa împărtășesc din greul personal pe care l-am trăit, acela e prea intim. Dar in sesiunile de mentoring și in întâlnirile Hosta as putea împărtăși si acea bucată din mine.

Mulțumesc,
Ileana 🤍

P.S. Mulțumesc și celor care aleg varianta de paid subscription. Înseamnă mult pentru mine. Am mai spus și o să tot spun: am investit atât de mulți bani, pe lângă altele, în dezvoltarea mea personală, încât trebuie să recuperez această investiție.
Bineînțeles că există return of investment prin tot ceea ce sunt astăzi, dar simt bucurie și când văd câte un mail cu un new paid subscriber. Și da, dacă nu erați voi, astăzi nu aș fi găsit motivația să scriu acest articol. Iar acum nu îmi pare deloc rău că l-am scris.